Mesele noastre cele de toate zilele

La unul din primele noastre prânzuri după mutare, lui HA i s-a părut că avem în față cea mai bună masă din toate mesele. Cartofi noi la tavă cu busuioace și usturoi verde, asortați cu o salată de păpădie și salată verde, toate culese din grădină. Brânză făcută în casă, maturată în putina din beci. Și bunica mai plusase cu niște pite calde - unele simple, altele cu brânză. Rai.

Fasole cu rântaș, da' cu pâine French!
Între timp, a început postul. Postul Sf Apostoli Petru și Pavel, care durează până pe 29 iunie - cam lunguț, după gusturile unora. Asta înseamnă că noi putem să mâncăm orice, dar doamnele mai cu credință din jurul nostru gătesc doar de post. Așa că ieri am primit de la vecina de gard, cumnata bunicii - remember Tăntița, un castron cu ciorbă de fasole și o farfurie cu fasole bătută cu rântaș. Abia scoase din ceaun, miroseau de-ți venea să le-ntinzi pe pâine de când intrase cu ele pe poartă. Așa că pâinea noastră de Campagne luată de la Arc Bakery (mai dăm ture și prin buricul târgului, da) a fost tacâmul perfect de mâncat fasolea cu rântaș.



cum se spală farfuriile încă de la masă





aici se mâncase cam tot.
vesela pe-aici nu prea apuci să ți-o cumperi cum vrei, că primești la farfurii și căni în zilele când se împarte, că se umple dulapul de pestrițe de-astea. există și o veselă de-aia de o scoți la zi de sărbătoare, dar aia are dulap special în casa mare.



Mic-dejun cu amintire vienez-marocană
Avem niște fețe de masă foarte frumoase de la bunica lui HA. Ea nu mai e fizic printre noi, da' o așezăm la masă de fiecare dată când întindem bucățile astea de material emoțional. Au niște modele și culori frumoase care, combinate cu mâncărurile de pe masa din Scurtești, îmi aduc toate aminte de un mic-dejun luat la un airbnb foarte șic din Viena, acum mai mulți ani. Erau toate mâncărurile dichisit și totodată neglijent aranjate pe masă, de la smochine la brânză cu mucegai și nuci. Nu pot să zic că se compară ce-avem noi aici cu ce aveam acolo, lângă piscină, da' cumva nici nu pot să zic că-i mai prejos.



vienezo-marocan, dar foarte scurteștean



Ne străduim să ne placă ce și cum mâncăm, chiar dacă asta înseamnă să mai schimbăm din obiceiurile bunicii care, după o viață de pmâncat mai mult pe câmp sau în căruță, se uită strâmb bine la așezatul nostru la masă și la avocado-ul nostru - despre care încep să cred că nu prea își mai are rostul în dieta noastră, doar atunci când o să îl mâncăm în țările unde se coace el. Și despre baghetele sau pâinile pe care le mai aducem zice că au coaja cam tare, dar sunt convinsă că asta vine din faptul că ea, când coace, le face cu coaja moale și așa s-a obișnuit - în plus, pâinile alea pufoase turcești au alterat foarte mult gusturile bunicii.

Ne surprinde cu câtă ușurință gătește bunica mâncăruri care nouă ne-ar lua mult mai multe ore sau la care ne-am gândi îndelung dacă avem când să le facem. Pac o fasole, rapid plăcintă cu aluat făcut în casă cu tot, până să apuc să mă dau eu jos din pat - mîncarea de cartofi cu mărar e gata. Se mișcă mai repede, nu stă pe gânduri prea mult - aia e de făcut, aia face. Îi e poftă de ceva, face. N-are ingredientele, improvizează și pe o rețetă de pizza, dacă e cazul. Cam așa se întâmplă. Și observând asta, am devenit și eu mai pusă pe treabă - adică mai puțin meditativă și mai mult hotărâtă. 

Nu zic că mâncăm aici gourmet - deși mi-ar plăcea să chemăm un chef să gătească aici cu ce găsește prin grădină. Nici autentic nu mâncăm mereu, să zici că mâncăm doar ca la țară. Dar mâncăm cumva o mâncare frumoasă - cam pompos spus, dar m-am tot chinuit să găsesc un cuvânt potrivit și nu-mi iese deloc în cale. 

Sărutmâna pentru masă. C-a fost
Bună și gustoasă




Comments

Popular Posts