Portbagajul lui Noe





Eram în ultima zi de vacanță și am primit o poză pe whatsapp de la mama. În poză erau niște rațe mici și cam ude, cu ciocul lăbărțat, îngrămădite într-o cutie în care probabil se îngrămădiseră până atunci niște napolitane. Am apucat să-i spun lui IM că ograda de la țară se mărise cu gălbejitele astea mici. Și, greșeala mea, că îl așteaptă să le dea de mâncare.

Din momentul ăla, zici că apăsasem pe un buton de repeat fără șansă de switch off. L-a apucat o grijă ca de cloșcă. El trebuie să ajungă direct la țară, să le dea de mâncare. Da' stai, că mai avem o zi de mers cu mașina până acasă. Și acasă nu la țară, acasă la noi, la București. Ah, tragedie. Da' uite, că întâi mergem să ne salutăm jucăriile la București, să vedem ce mai fac și ele. Și apoi, mai încolo, la țară. Nu mai încolo. Acuma.

Înțeleg conflictul. Suntem în Grecia, mergem spre București, iar adevărata nevoie e că el trebuie să meargă să își hrănească rațele. După ce m-a pus să îi arăt poza cu botoasele de vreo 10 ori, și-a adus aminte de toate: că nu le-a dat nici puilor, nici vacilor, nici porcilor de mâncare. Acum chiar trebuia să ajungă la țară. Să o ajute pe prietena lui, muta (alintată și mutuc mai nou) să le îngrijească pe toate. 
Mai dăduse niște semne de dor de țară în timpul vacanței, dar chestii obișnuite. Acum însă era ceva mai serios. E ca atunci când te-apucă dorul și-apoi dorul devine nevoie și nevoia devine nevoie reală și, în sfrâșit, nevoia devine urgență de-a dreptul. 

Ne-am trezit prizonierii unei mașini care trebuia să străbată vreo opt sute de kilometri. Teleportarea ar fi fost super la îndemână. Și, probabil pentru că ne-am dorit-o foarte tare, teleportarea a venit. În formă inversă, că așa a conceput-o IM, dar am apreciat că a salvat o situație ce părea să ne înfunde. 

Spre deosebire de Noe, IM a adus toate animalele deodată și a fost și mai selectiv: doar pui, vaci și porci, apoi și niște rațe ne-au populat portbagajul. O arcă modernă în care Noe stătea în scăunel de mașină și cobora de acolo cu mare aplomb în pauze scurte, dar cam dese, să își verifice și hrănească animalele. Un Noe care nu se dădea la o parte de la munca de jos, că a început să și rânească (în limbaj și mai liber la simțuri, să încarce într-o roabă imaginară cu o lopată imaginată mizeria făcută de vacă). Respecta cu strictețe rutina stabilită pe ulița din Scurtești: mâncare, apă și somn; vaca mai primea apă și un pic de mâncare și în timp ce o mulgea, să stea locului.



prietenele lui care fac ouă stricate. dar noroc că fac cocoșii ouă bune



îi alerga să îi bage în casa lor, că era ora de somn


Și-l înțeleg. Adică doar îmi mai trec ochii pe câteva din pozele pe care le facem la țară și mă apucă și pe mine dorul, când suntem plecați de-acolo. E un miraj pe care și-l crează mintea, știu asta, pentru că nu e nimic niciodată numai roz când suntem acolo. Dar e o stare de-aia de zici că umblu toată ziua în pielea goală. Așa mă simt acolo. Și se pare că-mi place mult să umblu așa.



pielea goală de la Scurtești

Oricum, asta e ce m-a mișcat pe mine după vacanța asta în Grecia. Apă minunată, peisaje, drumuri, mâncare. Toate ca-n pozele trucate. Însă pielea goală din Grecia se pare că nu poate rivaliza cu pielea goală de la Scurtești.

Și mă mai gândesc un pic, dar doar un pic ca să nu m-apuce vreo tristețe, cât de dor trebuie să îi fie și ei. De dansurile și cântecele cu Ioan, de diminețile și după-amiezile lor împreună.


portret de prietenie și complicitate, și-un șorț publicitar involuntar și cam murdar


și de plăcinta lui Muta Mutuc Măicuța. și de ea ne e dor. 


în timp ce unul mulge vaca, celălalt face ordine în curte









Comments

  1. Eu sunt om in toata firea si tot astept cu nerabdare vizita la tara din 2 in 2 saptamani sa vad cat au crescut puii, cum s-au facut rosiile, vinetele, castravetii:). Imi plac foarte mult artocolele tale, le astept cu nerabdare si ma bucur de cate ori imi apare email-ul de la simpl.rocks in inbox pentru ca pot sa iau o pauza si sa ma intorc in copilarie.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mă bucur să aud oameni care abia așteaptă vizitele la țară! Sper să crească bine puii și roșiile și castraveții, să se facă de cel puțin o salată pe zi:). Și mulțumesc, a fost tare plăcut pentru mine să citesc mesajul - mă și obligă cumva să scriu mai des, că, după cum vezi, sunt un pic cam leneșă. Vizite cât mai dese și cu spor în ogradă și grădină!

      Delete

Post a Comment

Popular Posts