Fratele mai prost, cam bețiv și sărac al orașului nu e la sat



Fumuri, ilustrație de super Horia Manolache, căruia îi super mulțumesc
că a dat formă de The New Yorker unui articol de simpl.rocks


















M-ai întrebat dacă am cu cine vorbi la țară.
Ai vrut să știi ce fel de oameni sunt pe-aici, dacă-s vai de mama lor (de fapt, nu cred că te interesa să știi cu adevărat, voiai doar să dai cu un cuvânt dintr-astea grele ca pietrele într-o structură intelectuală care erai sigur(ă) că nu există la oamenii de la sat).
Te-am auzit când i-ai făcut amărășteni p-ăștia de-și fac singuri vinul, zacusca și pâinea.
Ai presupus că io-s de-a ta și gust glumele despre țăranii bețivi care mănâncă banii statului pe care tu-i muncești în capitală.
N-ai avut niciun dubiu că e vai de capul ăstora de-aici, de la sat. Că înghit gogoși pe banda rulantă a ecranului TV așa cum elita înghite foie gras în bucăți fin curatoriate.
Și că bubuie a manele și-a mici.


La țară vorbim de grădină, de animale, de prețuri, de politica proastă a țării, vorbim mult de vreme. Oamenii cu care vorbesc au între unu și nouăzeci de ani.
Nu toate propozițiile au toate acordurile la ele, însă asta nu ne stingherește conversația. Și nici respectul meu față de ei, ca parteneri de conversație. Pentru că ideile pe care le scot pe gură nu sunt mai bune sau mai proaste ca ale altora sau sunt mai bune sau mai proaste ca ale altora. 

Mama și bunica fac eforturi considerabile ca noi să avem cămara plină. Nu e la îndemână să plantezi, să îngrijești, să culegi, să cureți, să fierbi și să pui la borcane roșii, vinete, ardei și ce mai rodește pământul. Eu fac eforturi susținute să le fac pe ele să citească etichetele atunci când cred că pâinea aia spumoasă e bună doar pentru că arată bine sau când le fac cu ochiul niște cârnați conservantați.
Acum, când mă duc la Mega sau prin alte părți, mă uit de două ori și nu mai iau chiar tot extra-sezonul pe care-l băgam în coș înainte. Și nu mă simt mai puțin cosmopolită.

Lumea merge și vine toată săptămâna de la servici sau de la câmp sau din grădină, ce-i drept - mai puțin de la birou,  și se odihnește, de cele mai multe ori, duminica. Avem și săteni care muncesc mai puțin, unii mai deloc, alții preferă să ia de la consăteni fără să-ntrebe. Unii-și găsesc liniștea-n paharele de la cârciuma din sat. Alții dau pe-afară de fericire cu populare, manele sau Inne date la maxim. Avem tot ce are o comunitate completă.


Când venim în București, rar le mai iau medicamente de prin farmaciile capitalei dacă au nevoie. Le mai duc mâncare copiilor care îngroașă teșchereaua capitalei (dar asta se-ntâmplă rar, că uităm mereu să-i anunțăm din timp pe oameni). 
Comandăm online destul de multe dintre cele necesare pentru casa pe care ne străduim s-o recondiționăm. L-am întrebat pe băiatul de la Cargus și mi-a zis că livrează zilnic în satul unde stăm noi. Deci stai liniștit(ă), nu suntem noi mai cu moț doar pentru că suntem și bucureșteni.
Tot îmi propun să vorbesc cu educatoarele din sat să facem un club pentru mămici și copii, unde să avem ateliere de creație, franceză și engleză, muzică și joacă.
Tot mă gândesc cum or să iasă interviurile alea cu sătencele de-aici despre de ce poartă batic, cum au crescut cu zece frați, cum nășteau pe câmp, de ce nu le lăsau părinții la școală.

Și mă mai gândesc că mi-ar plăcea să nu ne mai răsfățăm atâta crezând că suntem mai buni pentru că stăm la oraș sau că suntem mai sănătoși pentru că stăm la sat. Suntem fix cine suntem oriunde am fi. Și pe Faubourg Saint-Honoré, și pe Gârla Buzăului. Doar că unii avem șansa la educație și cunoștințe mai vaste și, din păcate, după ce le-am primit, tot ce facem este să dăm cu ele peste nas ălora care nu au avut-o.

Mă duc să-mi torn un strop de vin, să mă uit la toate culorile pe care le mai prind la apus, să văd ce scenetă îmi mai prezintă copilul, în timp ce Muta mulge vaca și Horia face un somon la grătar (da, somon, că încă nu m-am cizelat suficient încât să refuz somonul crescut să umple gurile hulpave ale tuturor care nu-l pescuiesc și nici nu locuiesc prin împrejurimile lui). Și s-ascult o muzică, două.

P.S.: Asta este una din încercările evidente de a răspunde curiozităților și comentariilor voluntar sau involuntar exprimate de oamenii care aud că am ales să locuim la sat (vara asta, cel puțin; mare parte din vara asta, de fapt). 





Comments

Popular Posts