Treceam printr-o joi


Câteodată mi se-ntâmplă să trec prin zile și să nu mai țin minte. Să am impresia că nu-nțeleg nimic din ele. Nici nu-mi dau seama dacă și ziua asta e la fel, dar am văzut că s-a făcut cinci. Și acum, că e toamnă, se-nnoptează mai repede, așa că am văzut că e aproape seară. M-am uitat prin fereastra nițel înflorată de perdea și-am văzut frunzele de nuc perpelite bine, dar încă ținându-se de copac.

Sub copacul ăsta stau oamenii de pe uliță. Și oamenii de pe uliță au fost vecinii mei de când eram la mama în burtă. Și-apoi au fost și vecini, și prieteni și casă cât mi-am stat copilăria la ei în sat. Și-apoi n-au mai fost activ parte din viața mea o bucată bogată de timp, da' acuma sunt iar. Sunt vecinii mei și casa, și joaca și vecinii copilului meu. 

Și copilul meu ar trebui probabil să meargă la grădiniță, da' io nu-s deloc convinsă că o grădiniță pe care sigur aș alege-o să fie cool, și mișto și liberă la București e mai bună decât statul ăsta la țară. Nu-s convinsă nici c-ar fi mai rea. Mă gândesc că ar fi, pur și simplu, o alegere. O alegere la fel ca toate celelalte alegeri care ne modelează viața, fără ca noi să ne dăm seama de asta atunci când facem alegerea.





Așa cum am ales noi să venim să stăm la țară vara asta. Și la început, în primele noastre săptămâni la Scurtești, fugeam sprau puf! dispărut. S-au risipit rapid în apusuri, în râsul contagios al vecinei, în roșiile și busuiocul din grădină și în vinetele și ardeii copți de bunica. Instagram perfect s-a transformat în dorința mea și mai mare de a arăta frumusețea din real, din urât câteodată, de a arăta culoarea satului nostru și a oamenilor lui, de a arăta petele de pe șorțul bunicii și pământul din crăpăturile de pe mâinile ei.

Da' acum a venit IM, că s-a trezit din somn și melodia asta pe care gândurile mele păreau că aveau sens mai devreme s-a schimbat. Și firul s-a rupt. Și-acum prefer să stau cu IM, să mergem să mirosim aburii de fermenți când ies din tocitoarea în care ai mei au mustit strugurii. Că am cules zilele trecute. Într-o luni. Sau să fac singură astea, că IM vrea mai mult să stea la vecina acum, că s-a întors de la servici și are sesiune de construit căsuțe și vapoare din perne și de făcut voiaje pe mare departe.

De-aici, dintre gândurile mele și lătratul Zambilicăi, numai toate bune!

Comments

Popular Posts