Cum mi-am furat timp de-un STROP. Și-aș mai face-o




Stăteam cu un prosop de bumbac pe cap și de sub mine urcau aburi cu miros de levănțică și ceva ce aducea a oregano. Am aflat după tratament că era șovârf. Adică măghiran sălbatic, (ne)cunoscut și drept busuioc de pădure sau oregano sălbatic.
Aburul ăsta are ceva destul de madeleine-esc în el. Pentru că te învăluie din toate părțile, te obligă să stai cu ochii închiși (abia am reușit să fac o poză) și, stând acolo, mintea o ia ușor la pas prin amintiri  de care ți-era dor, dar n-aveai timp până atunci să-ți fie dor. Sau prin imagini stocate și necotrobăite care nu-și întâlniseră încă declanșatorul.

aburii madeleine-ești



Străbunica, Belanca, avea tipul ăla de ten, spuma laptelui. Avea pielea fină și subțire ca o pânză țesută-n casă. Ți-era frică să n-o rupi dacă o atingi mai hotărât. Nu se strica ea așa ușor, era genul aparent fragil, real puternic. Io țin minte că n-a avut riduri (doar câteva făcute după moartea Dumitrului ei și a unuia dintre copii) până când a plecat prin alte lumi, dar poate e doar memoria mea de vină.
Bunica, fata Belancei, are o piele bronzată și brăzdată de la toți zecii de ani stați pe câmp în soare, pe câmp în vânt și pe câmp în îngheț. Îi vezi bujorii din obraji de fiecare dată când se emoționează, îi urcă tensiunea sau face prea multă treabă pentru cei 77 de ani ai ei. Tenul ei e la fel de luminat ca al Belancei, chiar dacă nu-i albul ăla lăptos și e la fel de lipsit de riduri (din nou, viziunea mea total subiectică s-ar putea să ne joace feste).
Mama, nepoata Belancei și fata măicuței, mi se pare că pe măsură ce trece vremea, capătă și mai multă luminozitate (o și ajută ochii ei verzi și mari, ce-i drept, pe care nu i-am moștenit nici eu, nici IM - evident, mi-e ciudă nițel). Ridurile nu se-adună deloc nici pe la ea.
Toate, deși ocupate de zici că toate cele douăzecișipatru de ore ale zilei au fost făcute ca să fie sfidate de ele, își furau și încă își fură (mama și bunica, poate și Belanca acolo în verdeața Raiului) niște bucăți și pentru ele.

Asta reușisem și eu acum. După ani de zile în care nu mai călcasem pragul vreunui salon de cosmetică, îmi furasem timp să vin aici. Stăteam deasupra unui bol plin cu apă fierbinte ce infuza un mănunchi zdravăn de ierburi culese de pe dealurile  țării. Mirosea a fân proaspăt cosit și eu eram deja un fel de mică burgheză excentrică, ce preferă tratamentele cu cătină și oregano și levănțică celor cu electrostimuli sau mai știu eu ce-o fi pe piață. Cu ochii închiși poți fi orice (și cu ei deschiși, dar pentru mine cu ei închiși e mai ușor să-mi construiesc fantezia).
Mă tot gândeam că asta e ce mi-aș face acasă, dacă m-aș ține de ritualuri dintr-astea binefăcătoare și dacă aș avea multe mâini și cunoștințe de ierburi, uleiuri și alte năzdrăvănii.
E ce mi-ar fi plăcut să le arăt și mamei, și bunicii și străbunicii.

Belanca nu mai e acum, însă casa ei aducea un pic cu casa în care e STROP-ul. Înaltă și c-un aer semeț,  primitoare și mirosind a fâneață și a limonadă cu miere. E un loc în care port conversații pe care mi-ar fi plăcut să le am și cu Belanca, mai ales că ea avea integrate firesc niște reguli de viață bună. Țin minte că nu mânca orice, nu suporta uleiul de floarea-soarelui (nici măcar în salata de vinete), mânca la ore fixe, stresul era o treabă destul de echilibrat evitată, iar odihna era odihnă.
De când o știu, mama își întinde pe față mai toate legumele și fructele care au potențial de pastă. Când eram mică, stăteam cu ea în baie și o urmăream cum își freca pielea aia aparent sensibilă ca a Belancei cu tărâțe. Adăuga și niște ou (doar albuș, parcă) și-un pic de miere și dă-i și freacă.
Roșiile cele mai coapte, ca să nu zic fleșcăite, erau păstrate într-o ceașcă peste zi și noaptea ajungeau cremă pe fața mamei. Castraveți pe ochi, aburi la ibric cu prosopul pe cap, mama făcea de toate.
Eu eram acolo, o ajutam ca într-un ritual. Îi spuneam dacă a acoperit bine toată fața, o înștiințam cât timp a trecut de când și le-a întins sau dacă i s-a uscat albușul pe piele.
La fel cum eu eram acolo pentru mama, așa era și mama acolo să o clătească pe bunica, mama ei, cu leșie pe cap (leșia e un fel de soluție minune de clătire a părului, pe bază de cenușă). Sau să-i culeagă frunzele de nuc cu care se spăla pe cap, să-i facă negrul părului mai negru și părul buclat să strălucească.

Sub puterea unui elixir din parcă douăsprezece tipuri de uleiuri și sub efectul unui masaj binefăcător la mâini, cred că am simțit înfrumusețarea. În forma ei adevărată și nu limitată doar la piele fină și strălucitoare. Nici nu aveam nevoie să mă uit în oglindă când am ieșit de acolo, mă simțeam frumoasă. Fix așa.
Și-aș fi întârziat acolo cu un ceai în mână, pe canapeaua aia de catifea, mult timp. Dar mi-am furat doar o bucată de timp, nu pe tot.



răsfăț effects & affects
ierburile miraculoase
am intrat în club
pe Andreea o știu de aproape când mă țin minte și pe mine, de când ne duceau părinții la cules de ciuperci și la mirosit de mușchi și ferigi prin pădurile Buzăului. și mă bucur că s-a ținut de visul ăsta al ei numit STROP cum te bucuri de o descoperire care nu-ți aparține, dar ești cumva părtaș la ea.




aici, oricând la ceai și vorbe și inhalat de niște bine

camera unde se întâmplă frumusețea



Comments

Popular Posts